Povesti din cufarul comunei Ciobanu

In data de 12 noiembrie 2014, bobocii Facultatii de Litere, specializarea Jurnalism, din cadrul Universitatii Ovidius, au acceptat cu bucurie propunerea conf.univ.dr. Aurelia Lăpușan de a cunoaste tainele comunei Ciobanu.Acestia au fost primiti in cadrul Scolii de Arte si Meserii cu bucate alese ale zonei si  cu dragoste si bucurie de catre actualul director, prof.Marioara Mihai si de catre fostul director,doamna Aura Rosioru.

  La un prim pas studentii au zarit un portret vechi, din anul 1912, al unui invatator  ce statea la loc de cinste.Primul director al scolii a fost Eftimescu Gheorghe(1884-1892).

Bobocii au vizitat la randul lor invataceii din clasa 0 ce au sustinut cu tarie ca: “jurnalistul scrie in jurnal”.Colegii lor mai mari din clasa a II-a au prezentat hora satului si o sceneta neavand trac in fata noilor vizitatori. Eric din clasa a III-a a facut o parodie a unei melodii rap. Sinceritatea putem spune ca este cuvantul cheie al acestor copii. 

     

 Consiliul Local a constituit proiectul “Din cufarul bunicii” ce sprijina activitatea de o viata a sotilor Rosioru, colectionarii de istorie a comunei Ciobanu. In ajutorul lor a sarit doamna Stanca Ghiog ce a donat razboiul de tesut. In sediul primariei se afla un “mini-muzeu” creat de doamna Aura Rosioru in memoria sotului sau, ce contine obiecte traditionale de imbracaminte, obiecte folosite in casa, tablouri si doua lazi de zestre, vechi de aproximativ 100 de ani. 

            In Ciobanu studentii au mai vizitat si Gradinita. Clasele pregatitoare invatau sa joace “Hora legumelor”, dar si ce mai mici, de 4 ani, faceau din plastelina fructe de toamna. Viitorii jurnalisti au remarcat daruirea educatoarelor si folosirea noilor tehnologii de catre acestea pentru a face mai placute si mai usor de inteles  lectiile.

 

            Viata satului

            Comuna Ciobanu este locuita de 3800 de oameni, formand o comunitate pur romaneasca. In secolul XIX, Ciobanu era denumita Groapa Ciobanului, iar primii ei locuitori au fost din Sibiu si Buzau. Comuna este asezata pe o terasa a Dunarii. O personalitate marcanta a inceputului de secol XX, Directorul Bancii Nationale  era originar din comuna Ciobanu.Una dintre cele mai vechi cladiri ale comunei este biserica construita in anul 1832. De cinci ani locuitorii comunei au readus la viata vechile obiceiuri, precum “hora satului”.

            In mica lor calatorie au vizitat si casa fostei directoare a scolii. Aici a inceput un adevarat interviu despre colectionare si producerea de isotrie a sotilor Rosioru.

-Cum vi s-a parut Ciobanu cand ati luat contact cu lumea satului?

-Cand am luat contact prima data nu mi s-a parut foarte frumos, sa fiu sincera. Plecata de la oras, din familie buna am venit aici si am gasit ce? O casuta mica cu doua camera ce locuiam eu cu sotul meu si apoi au aprut si cei doi copii… O casuta cu o prispa ce trebuia lipita. Soacra ma ajuta… Nu erau acelasi conditii ca acasa, dar asa mi-a placut mie. Nu m-am plans la nimeni niciodata.

-Cum a decurs viata dumneavoastra in aceasta comuna?

-In ’85 mi-am luat gradul I. Copiii m-au stagnat in preocupari. In 1990, dupa Revolutie, sotul meu era directorul scolii. Toti profesorii au plecat de frica Revolutiei. Am ramas in scoala doar eu cu sotul meu. In 1989 sotul a iesit in comuna pentru a linisti si calma lucrurile, deoarece satenii doreau sa dea foc scolii si primariei.

Profilul unei intelectuale care intra intr-o comunitate straina si preia obiceiurile locului

-Cum vi s-a parut satul?Cum erau oamenii?

-Eu nu prea comunicam. Nu puteam sa ii inteleg la inceput, nu puteam sa ma adaptez limbajului. Nu-mi placea sa ies la coltul strazii si sa aud “fa Marita” sau “fa Gherghina”. Numele de Rosioru provine dintr-un grad militar probabil.

-O ultima intrebare, scurta de final… Cui veti lasa tot ce ati colectionat timp de atatia ani?

-Fiicei mele cea mica. I-am transmis si ei aceasta pasiune, iar ea are grija de tot ce se afla aici.

                                         

        

    Studentii de la Jurnalism incep o campanie pentru valorificarea comorilor ce le detine doamna Rosioru si vor incerca pe cat se poate sa promoveze activitatea sa.